Blog radio - Afla totul despre vedetele tale preferate de la radio

La o discutie cu Vlaicu

La o discutie cu Vlaicu

Am sa va povestesc o intamplare reala, ce a avut loc anul trecut intr-o seara calduroasa de vara. Era cam 9 spre 10 seara cand am mers in vizita la niste prieteni de familie. Practic, sunt vecinii mei, doar ca ei nu au locuit aici pana anul trecut ci parintii lor, numa ca cel batran din pacate a murit iar ei au fost nevoiti sa vina aici. 

Stand toti afara pe terasa si discutand de-ale noastre, venise vorba de muzica. Eu sunt un fan al muzicii electronice si in acelasi timp am si un echipament acasa cu care ma prostesc. Nu vorbim de ceva avansat, ci basic din punct de vedere tehnic. 

Ma intreaba Vlaicu daca din intamplare am un adaptor de sunet ca al lui este la Buzau. 

Din pacate nu am asa ceva si nici nu cunosteam pe cineva din apropiere care sa foloseasca. Oarecum eu fiind curios la ce ii foloseste, am ridicat din umeri si ne-am resemnat amandoi ca nici el nu mi-a dat prea multe informatii la ce ii trebuie. Adevarul este ca la cum arata Vlaicu in acel moment nici ca puteam cere prea multe de la el.. imaginati-va un adult la 50 ani, in short de vara cu burtoiu afara, cu doza de bere in mana, iar ochii, abia mai putand fi tinuti deschisi. Discutia era oarecum funny, ca noi mereu spunem glume si povestim intamplari amuzante.

Nu stiu cum, parca toata seara am discutat de muzica, ca si cum am fi artisti sau ne-am ocupa cu asa ceva la un nivel serios, asta pana cand sotia imi spune ca el canta la chitara. Acum eu incepeam sa fac legaturi... mama omu asta e fan rock, chitarist, are si plete, bortos, cam toate caracteristicile necesare :)) nu e ca si cum nu as spune un adevar! asa sunt majoritatea, mai ales dupa o anumita varsta.

Acum eu fiind atatat de hobby-ul lui Vlaicu, il intreb cam de cand canta sau cel putin sa-mi ofere un raspuns care sa-mi lamureasca curiozitatea.

Atat mi-a trebuit! S-a ridicat de pe scaun, si-a lasat doza de bere jos... va spun ca se trezise instant. M-a invitat inauntru sa-mi arate chitara lui preferata. Ma uitam la el cum despacheteaza cutia si sculele, si omul parca nu mai era acelasi cu cel de dinainte cand era cu berea in mana. Avea ochii largi, orice miscare era stricta, robotizata, ca si cum avea un "pattern".

In fine.. deschide cutia si... se lumineaza camera: o chitara alba, lucioasa, cu coada de lemn lacuita, si foarte finuta. Va spun sincer ca eu asa chitara nu am mai vazut pana acum. Daca stiti chitarile celor de la AC/DC, as putea spune ca era izbitoare. 

Eu totusi mirat si stiind domeniul sau de activitate, parca nu avea de unde sa-si permita o asa chitara si imi iau curaj si intreb de unde o are. Imi spune pe un ton... nu il pot descrie, dar din felul cum s-a exprimat, o spune cu durere si amintire: "cu chitara asta am cantat alaturi de prietenii mei de la Directia 5. Practic, eu sunt fondatorul grupului si chitarist."

Ala pentru mine a fost un moment de soc, de uimire, ca in toti anii astia, eu nu am stiut nimic. Cert este ca nici el nu a vrut sa se afiseze, poate din N motive, iar ceea ce a urmat in seara aceea a fost de vis. Parca si acum cand imi aduc aminte de acel moment ma inmoi si ma simt vulnerabil.

Timp de o ora si jumatate, acest om mi-a cantat pe live cele mai frumoase melodii pe care eu nu le-am auzit niciodata. Mi-a cantat melodii produse si compuse nedifuzate sau comercializate. De la rock clasic, folk pana la comerciale, omul acesta m-a lasat la propriu fara cuvinte. Acel moment pentru mine a fost unic, si am stiut ca si el a vrut sa-mi faca surpriza asta tinandu-ma atata timp. Imaginati-va ca stati pe scaun, in fata unui chitarist. Tu spectator, el cantaret, iar acesta sa-ti cante cu pasiune.

Multumesc frumos Vlaicu!